cand ploaia nu mai ştie de glumă,uit pur şi simplu ce va urma.
in timp ce moartea joacă table în faţa blocului şi băieţii cred că e doar o tipă marfă,pot sa simt cum viata aluneca de pe mine ca o rochie.tu nu poti sa prinzi intre degete simplitatea unui apus,eu pot sa cred ca o sa poti sa traiesti pana la moarte.
stii ? e exact ca perdeaua aia de la balcon, albă, fadă, oraşul nu se vede prin ea, şi de cele mai multe ori te caut prin ceaţa care-mi îmbâcseşte sângele, aş fi vrut să îţi spun asta printr-o scrisoare trimisă prin poşta clasică, să facă două săptămâni pe drum, curierul să moară şi tu să aştepţi până când sub piele îţi vor apărea continente, păduri amazoniene.
e un fenonem normal pentru tine si stii ca asta nu depinde de un organ al trupului, în mod fals îi atribui stimulente.ceva te da de gol- golul din torace-se vede prin el până dincolo de Bucureşti, niciun folos, camera mea tot din beţe de chibrit rămâne
şi în fond în spatele meu aceeaşi cuşcă cu lei.
undeva la jumatatea distantei dintre noi e cel mai bine.acolo nu se moare niciodata de la timp.
"Nu este obligatoriu cuvantul sa fie potrivit starii de spirit,nici iepurele nu este obligatoriu naturii."
