duminică, 27 mai 2012

simţi?

miroase-a absenţă in luna lui mai
a nori, a-ntrebări, a discuţii uitate,
a vremea in care nici tu nu erai
iar eu răspundeam tuturor "nu ştiu, poate".
miroase a tei şi a aburi de ceai
a pagini nescrise, a timp, a mâini reci
a  "lasă-mă, pleacă", "te rog eu, mai stai"
a "astăzi nu-mi pasă deloc dacă pleci".