Anunţ! :

mi-am pierdut calitatea, păstrată în colţ de ungher
să ştii că-mi doresc libertarea dar spune,cui pot să o cer?
îmi sprijină scara pereţii să urc cât mai sus către voi
să-mi dea libertatea poeţii lipsiţi de dureri şi nevoi! 

să-mi dea bucuria nebunii, să pot să ucid ce-mi doresc
să pot să-i conving şi pe unii că-n moarte e totul firesc 
cand gândul ca cercul inchide curajul să-ncerci să mai speri
când doar amintirea divide nevoi de plăceri şi dureri .

P.S :
poate că-n zilele de post, cu interesul meu boem
gândesc că nu mai are rost naşterea ta în acest poem
să ştii că iar îmi pare rău, sap grote-n cuvinte şi zac
nu ştiu de ce am aşteptat o sută de ani ca sa tac .

avânt

sap în lacrimă o treaptă
s-ating ochiul din triunghi
ce de-o viaţă mă aşteaptă
să-i simt unghiul ca un junghi!

tempo-rar

tu te miri de unde vin
dar nu poţi să înţelegi
poezia mi-e destin ,
joc cu numere întregi.
şirul de omizi în comă
mă întreabă răspicat:
are sufletul aromă 
sau gust de bicarbonat?
are viaţa ta o viaţă
de trăit şi-abandonat,
are fericirea gene
şi buze de ruinat ?
nu-mi ajunge nemurirea
şi nicicând n-aş fi aflat
de-ascunzi mările-n privire
sau iubiri de neiertat.
când îmi ceri nebănuitul
uneori eu simt din ton
nu exist, nu insista
nu exist căci trupu-i zvon!
 

adevăruri

rugăciune dinspre degetul meu mic:
el nu simte dincotro vii,
eu nici atât nu simt 
ci zic
e cel mai umil când mâna se-nchină
dar n-a ajuns să vrea nimic
pe drumuri, la ore târzii
el pipăie mărul
şi strigă:
ce te uiţi, nu ştii că eu
vreau să-i studiez cotorul ?
dar îl iert pe visător,a uitat esenţialul
că sunt însuşi Creatorul!
trec mai sus de el
şi-ncerc
să mă-ntrec cu adevărul
însă ştiu că depărtarea
îmi încearcă răzgândirea
-n
rafturi cu zei
ce mimează răcoarea.