tu te miri de unde vin
dar nu poţi să înţelegi
poezia mi-e destin ,
joc cu numere întregi.
şirul de omizi în comă
mă întreabă răspicat:
are sufletul aromă
sau gust de bicarbonat?
are viaţa ta o viaţă
de trăit şi-abandonat,
are fericirea gene
şi buze de ruinat ?
nu-mi ajunge nemurirea
şi nicicând n-aş fi aflat
de-ascunzi mările-n privire
sau iubiri de neiertat.
când îmi ceri nebănuitul
uneori eu simt din ton
nu exist, nu insista
nu exist căci trupu-i zvon!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu