miercuri, 29 decembrie 2010

şapte ani şi-ncă ceva

Când mâna-şi întinde mâna
Şi din gol loveşte gândul
Când pe cer n-apare luna
Când înghit pe loc pâmântul


Când în cerc mă-nchid eu toată
Râd şi sar de la ferestre
Lume-afară  se arată
Şi m-asculţi ca pe-o poveste,


Când doar sufletu-i acasă
Şi eu fug şi n-aş mai sta,
Când cu fruntea cad pe masă
Şi aştept să vină ea,  


Când cu capul greu de gânduri
Mă aplec să-ţi leg cuvântul
Dezlegat de-atâtea rânduri
Şi grăbit şopteşte vântul :


Eu cât crezi că mai aştept
Până îţi iei tu avântul
Să-i arunci săgeţi în piept
Şi apoi să faci pe sfântul ?

post mortem

Reţine, rar mă confesez..
M-am gândit bine-nainte
Şi aş vrea să exersez
Versul tău fără cuvinte

Gândul tău fără idei
Mersul tău fără de paşi
Uite,visele de-mi iei
Amintirea să mi-o laşi

Ia-mi păcatele mai grele
Lasă-mi doar ce se cunoaşte,
Moartea gândurilor mele
Înainte de-a se naşte...


sâmbătă, 25 decembrie 2010

dialog cu mâini

Ştii,ai făcut bine că ai venit.Păşeşte şi lasă-mi te rog uşa aproape deschisă.astăzi nu vreau discutăm.astăzi doar ochii vorbesc. de aici poţi vedea răsăritul căzând peste toate lucrurile - un om pe care nu-l interesează lumina dimineţii, un pom, o siluetă. te simţi singur? uite, copacul desfrunzit pe care-l vezi,o să fie plin de păsări primăvara. o fereastră şi in spatele ei ploaia,amintirile din buzunare pe care le cauţi ca un nebun oră de oră cu vârfurile degetelor subţiri,inerte,îngheţate.ai auzit cum doare râsul meu? nu te aşteptam dar ai venit aici unde totul seamănă cu tine sau poate eu asemănări îţi caut. nici eu, nici tu nu ştim cum  şi când foc şi furtună ne-au unit pentru a ne nimici reciproc doar mâinile noastre au ştiut şi au dărâmat toate podurile,au ars toate drumurile ca să împiedice  orice intoarcere
în timp.

miercuri, 22 decembrie 2010

21,23

Pentru cel mai vechi ca mine
Mai vechi decât insăşi luna
Vârsta nu ne aparţine, 
Noi ne ştim dintotdeauna.

Ăsta-i timpul, relativ
Uite-l, seamănă cu mine
Tu în el te simţi captiv
Ora stă să ţi se-nchine.

Matematică sau timp
Astăzi numărăm într-una
Şapte,paişpe, douăşunu
Pentru tine sunt totuna.

Cu mult drag,în astă noapte
Îţi urez un lucru cert..
Încă multiplii de şapte
Pe la opt fără un sfert.

Ce-a ieşit dintr-un catren
Că şi eu mă mir acuma
Dacă nu m-opresc mă tem
C-o să mă întrec cu gluma!

21. 23.12.2010

joc cu mere

Hai s-arunci cu mere-n mine
Să-mi azvârli în omoplaţi,
Mărul să se rupă-n două
Noi să stăm îmbrăţişaţi.

Să tresar,să simt durerea
Să mă rup şi eu în două
Jumătăţi ce în căderea
Lor se rup din nou in nouă.


Daca mor,tu să mă naşti
Altfel mă supăr  pe mere
Sau te plictiseşti şi caşti
 Cand sunt oarbă in cădere ?