tăcerea stă la pândă în incăperea goală
ascunsă-n trupul rece de pe podea, întins
ea-și cântă nemurirea incet dintr-o vioară,
iar sunetul îngheață pe chipul clipei, stins
în fața tristei scene, eu sunt un martor mut
precum singurătatea e la priveghiul propriu
m-așez și eu alături și cântecul i-ascult
vioara ei in suflet îmi picură cu opiu
