Zilele treceau în lung șir monoton
Noi le priveam printr-o fereastră circulară
Ne ascunsesem într-un mic balcon
Cu vedere către vechea gară
Ele plecau la ore fixe, rând pe rând
Iar noi le salutam robotic printr-un gest
Și tot speram că poate în curând
Se va-ncheia spectacolul funest
Una pleca, alta sosea, noapte-zi-noapte
Toate în ordine, toate perfect egale
În grupuri sau de mână, șapte câte șapte
Iar noi dormeam între aceste intervale
Cuprinși de ani de somn, când ne-am trezit
Eram tot la fereastra vechiului balcon
Unde o existență ne-am ascuns și-am urmărit
Spectacolul vieții, sinistru, monoton
