nostalgie

tăcerea stă la pândă în incăperea goală

ascunsă-n trupul rece de pe podea, întins

ea-și cântă nemurirea incet dintr-o vioară,

iar sunetul îngheață pe chipul clipei, stins

în fața tristei scene, eu sunt un martor mut

precum singurătatea e la priveghiul propriu

 m-așez și eu alături și cântecul i-ascult

vioara ei in suflet îmi picură cu opiu

19.09

de unde se-aude acest marș funebru

și tropotul celor ce-au scris mântuirea?

de ce nu-i tăcerea un cântec celebru

când tu ai aproape doar dumnezeirea?

iar în chemarea-i mută și făr' de ecou 

ce se înalță pe strălucitoare culmi celeste 

  de ce-ți suspenzi aripa, iubite erou?

de tot ce-i mai bun
..sau de tot ce mai este?

tăcerii din mine

din clipa de față păstrează ecoul

acesta e veșnic indemnul, secretul

ascunde-l cu tine in taină-n cavoul

in care își doarme tăcerea poetul

ingroapă-ți uitarea și timpul rămas

și fricile toate ascunde-le-n mine

păstrează-ți in suflet ecoul din glas

al vieții ce strigă, al morții ce vine..

spre ea curge totul, in ea ne-am născut
pe toți ne cuprinde la sânu-i matern
să nu-ți fie teamă de necunoscut
plecarea e spațiu și timp in etern

la rebord

la marginea pupilei tale transparente

viața părea fără sfârșit, iar eu

înțelegeam din nu știu ce considerente

că-n tine s-a acuns de oameni dumnezeu.

în m-ul tău venos se anastomoza o lume

de sfinți, de dor și alte sentimente vaste

îmi pare rău că nu știu să te strig pe nume

deși m-aș ingropa in ea până la coaste

Poemul de azi

Poemul de azi nu se simte ușor

Și vreau, dacă poți, să ții cont de un sfat

La următorul vers, ia un Metoprolol

Apoi așează-te comod pe pat

Poemul de azi se citește așa

Cu mâna dreaptă atingând sânul stâng

Într-un punct fix, de albă catifea

Unde se-ascund toți ochii care plâng

Poemul de azi se citește în gând

Și-n gândul gândului, abia apoi

Poți să-l atingi cu a ta frunte, blând,

Pe ai săi umeri liniștiți și goi

Poemul de față e gândul meu bun,

E soare ce arde, pierdut in orbire

E doar un mic secret ce-am uitat să ți-l spun

Transformat, între timp,

 în iubire. 

polimorfism

În mine locuiesc temporar mai multe fiinţe

cu alte chipuri, voci, idei, cu ale lor obişnuinţe

imprimând in orice gest al meu ceva uman, firesc
 sunt oameni ce mă-nvață zi de zi să-i iubesc.

Înalți și scunzi,exotici,nordici și bătrâni bunici

iubiți defecți,copii cuminți, părinți cu ochii mici

artiști, polițiști cascadori,un frate cu două surori

 mai multe pisici și câțiva embrioni visători

un unic Dumnezeu, copilul meu și cei abandonați

într-un spital, trei impărați , plus o armată de soldați

 credința, versul liber și micuța stea

cândva își vor intoarce cursul împotriva mea.