dilema existențială

eu zilnic mor in diferite moduri

pe care sincer,

rareori le înţeleg,

oare cumva trăiesc pentru exoduri

sau nici măcar nu am puterea să aleg?

eu mor în fiecare zi dintr-o greşeală

pe care nu o pot opri, oricât aş vrea

acum sunt in dilemă..

moartea ideală

m-a invitat recent la o cafea

 

poemul tăcerii

ascultă,
lumea ta s-a prăbuşit
în cine crezi?
de ce eşti în război
cu oamenii pe care i-ai iubit?
de ce uşor-uşor
 te-ndepărtezi?

ascultă,
cine eşti tu, într-adevăr
de unde vii
spre ce te-ndrepţi?
de ce-ai muşcat atunci din măr?
azi oare poţi să te abţii?
..şi ce aştepţi?

ascultă,
vreau să îmi răspunzi:
" ştiu cine sunt, unde mă-ndrept,
nu cer prea mult, ascult, aştept,
cred în cuvânt şi am un sens
dar tu mă pierzi, din când in când
în universul tău imens.
.
nu m-am ascuns."


Iubirea, însă, n-a răspuns.

poemul apropierii

noi doi locuim pe aceeaşi planetă
dar nu prea ne-ajută oricum la nimic
tu vinzi îngheţată, eu sunt la dietă,
ai capul prea mare, eu nasul cam mic.
vezi tu?
nu e totul cum vrem noi să fie
născut fiecare la câte un pol:

tu eşti Discordanţă-
eu sunt Armonie




acum între noi creşte Marele Gol 

Povesti fara sfarsit

         "Atât de mult eu o iubeam pe ea, că însuşi cerul se curba albastru.”

Niciodată invers

"Tu mergi lângă intrebările mele, eu merg lângă liniştea ta."

simţi?

miroase-a absenţă in luna lui mai
a nori, a-ntrebări, a discuţii uitate,
a vremea in care nici tu nu erai
iar eu răspundeam tuturor "nu ştiu, poate".
miroase a tei şi a aburi de ceai
a pagini nescrise, a timp, a mâini reci
a  "lasă-mă, pleacă", "te rog eu, mai stai"
a "astăzi nu-mi pasă deloc dacă pleci".

moduri de-a comunica

noi comunicăm aşa
dintr-un univers într-altul:
tu mă prinzi de mâini cumva
şi apoi privim înaltul.
 să nu uit... ca fapt divers
vezi că e puţin ciudat
să avem un univers
când senin, când innorat

implant afectiv

vreau să nu aud o şoaptă!

implantez un gând fictiv

chiar din emisfera dreaptă

în mentalul colectiv

(uite, îl găseşti aici)

e ciudat cum simţim noi cuvintele

19+1

Fugit irreparabile tempus.

despre zebra fără casă

ieri, cât dezbrăcam o zebră
am făcut o constatare
cum că zebra are febră
şi-am trimis-o la culcare!
azi, din nou, de dimineaţă
s-a-ntâmplat ceva ciudat
cât eu mă spălam pe faţă,
zebra a căzut din pat!
am strigat la ea, nervoasă
" n-ai de gând să te trezeşti?
eşti o zebră fără casă,
singură prin Bucureşti! "
vai, ce-a mai ţipat speriată,
cu ochi mari (şi fără febră),
" tu eşti chiar o idioată,
eu am scuze, sunt o zebră! "

vertical

azi nu mă mai agăţ de nimic
in cădere

 in felul ăsta vreau să aflu unde-ajung
renunţ la orice simţ,
(mai puţin la vedere)
 momentul meu e unic,
e liber
 şi
 p
r
e
l
u

n

g

dublă origine

m-am născut din roşu, fără vină
fiindcă n-am avut puterea să aleg,
însă ştiu că roşul, la lumină
e puternic, veşnic şi întreg /
m-am născut din întâmplare dintr-o sferă
chiar în liniştea perfectă dintre nori,
imi caut echilibru-n atmosferă
traversând incandescenţa de culori.

"M-am născut într-o oglindă / am să mor dintr-un reflex!"

soarta conştiinţei mele,
fără s-o exprim complex.

sfaturi de la locul faptei

ia să vezi ce întâmplare a putut să se petreacă,
cum stăteam pe-un colţ de soare, îmbrăcată într-o geacă,
mi-a şoptit încet o rază: "niciodată să nu crezi
în cel care nu visează în tăcute dup-amiezi,
sau in cel ce nu cuprinde infinitul cu privirea,
fiindcă nu cunoaşte jocul, poezia sau iubirea;
cu curaj creează-ţi vise, ele orice-ar fi nu pier
şi-ai să străluceşti mai tare decât mine sus pe cer."

(fiecare dintre noi are raza lui de soare. a mea are şi tunsoare! nu-i nici mică, dar nici mare, cât să-ncapă-ntr-o scrisoare.)