Poemul tritanopului

m-am născut între ape, din albastru marin
sunt produsul iubirii dintre-o algă și-un pește
pe sub mări rătăcesc, la oceane mă-nchin
jumătate-mi înoată, jumătate-mi plutește

m-am născut dintr-o piatră de lapis lazuli
la malul unui fluviu cu nume de fată
m-au iubit egiptenii, m-au dorit și mogulii
artiști chinezi m-ar fi sculptat dintr-o bucată

m-am născut din albastru, dar nu port vreo vină
că în vene am sânge-n culoarea distanței
tatăl meu n-a fost rege, mama n-a fost regină
n-am nici rude pierdute prin vestul Franței

m-am născut pe-o planetă cu piele albastră
într-o mare fierbinte de beton și asfalt
port un te-rog-nu-mă-uita agățat la fereastră
am tavanul ciel și pereții cobalt

eu m-am născut într-o albastră utopie
dar port pe veci în ochi o grea povară
căci sufăr, vai, eu sufăr de tritanopie
și viața mi se scurge ca dintr-o călimară.

poem cu Adam și Eva

Pe scara asta strâmtă ce urcă până-n Rai

m-am intâlnit cu tine, in grabă coborai

purtai cămașă albă, in mână-aveai o coastă

ai spus vino cu mine c-avem o lume-a noastră

ți-am spus că nu se poate, nu mai sunt o naivă

nu-ți pot primi o coastă nici chiar figurativă

coboară fără mine, din coastă fă-ți o ciorbă

și peste înc-o vreme, poate mai stăm de vorbă

hai, dă-te la o parte, prea grea resimt povara

păcatele-s prea grele și-o să se rupă scara!

 de răul înălțimii, nici merele nu-mi plac

și când mă uit la tine văd doar un pui de drac

 și cum urcam o treaptă din scara cea îngustă

tu mi-ai șoptit în taină "ce tare că porți fustă!"

..............

Pe scara asta strâmtă care coboară-n Iad

m-am intâlnit cu tine, apoi era să cad...

flowing ~

sângele curgea prin vene

somnul îmi curgea pe pleoape

gândul meu curgea pe ape

pașii îmi curgeau alene

~ 

doruri vechi curgeau departe

rochia-mi curgea pe coaste

versul îmi curgea pe taste
zilele curgeau spre moarte

                                                          

gândul dimineții

în clipa-nvolburată,

din ochiul furtunii

cu inima curată

rămân doar nebunii

poem roşu

dorind cu orice preț un ultim gest

atunci când rima nu mai face hemostază 
probabil ca o formă de protest
cuvintele de față 
                                 s
                                     â
                                   n
                                       g
                                     e
                                          r
                                         e
                                             a
                                            z
                                                 ă
  

poemul tăcerii II

Tăcerea  -  

laitmotivul acestei existențe

servit mereu cu grijă

 și cu devotament

din perspectiva unei pure exigențe

constat că-i mai degrabă

doar un presentiment

Poem cu vedere spre lume

Zilele treceau în lung șir monoton

Noi le priveam printr-o fereastră circulară

Ne ascunsesem într-un mic balcon

Cu vedere către vechea gară

Ele plecau la ore fixe, rând pe rând

Iar noi le salutam robotic printr-un gest

Și tot speram că poate în curând

Se va-ncheia spectacolul funest

Una pleca, alta sosea, noapte-zi-noapte

Toate în ordine, toate perfect egale

În grupuri sau de mână, șapte câte șapte

Iar noi dormeam între aceste intervale

Cuprinși de ani de somn, când ne-am trezit

Eram tot la fereastra vechiului balcon

Unde o existență ne-am ascuns și-am urmărit

Spectacolul vieții, sinistru, monoton

Antielegie morții

Moartea îmbrăcată în torsadă

Iși oprește oamenii pe stradă

Moartea atârnată sus în pod

N-a știut să-și facă la cravată nod

Moartea ce clișeic poartă coasă

Nu-i o tipă foarte serioasă

Moartea ce prin ape face valuri

Rar se-ndepărtează de la maluri

Moartea cu ochi negri de păpușă

Bate și copiilor la ușă

Moartea, eterna regină a vieții

Isi poartă cu mândrie epoleții

poem de pe țeava puștii

Glonțul sângeros al vieții

ce a fost tras discret

de dimineață

rotindu-se-n pustiul plin de ceață

din întâmplare

 a lovit din nou poeții

Și-n vuietu-i metalic, 

el rimează

cu legea neștiută a tristeții: 

poeții-n somnul lor de veci 

visează

la glonțul sângeros al vieții

Poem fara raspuns

Am primit două pietre în loc de genunchi

Și de-atunci stau aici și te-aștept

Și-am vazut multe păsări căzute din zbor

Fiindcă nu au fost strânse de nimeni la piept.

 Am primit o busolă blocată la nord

Până azi n-am știut la ce îmi folosește

Acum stau și mă-ntreb, de ce-n loc de cord

Mi-ați pus în piept dorul lumii-ntregi ce iubeste?

poem pentru vii

in caz ca te-ntrebi, aici este noapte

port toamna pe umeri si iarna in par

tu vino la patru sau poate la sapte

cand fosnetul clipei e inselator 

sau vino cu vantul sau vino pe ape

sau vino cu viscolul pe care-l port

priveste-ma bine si de mai aproape,

am mainile reci si privirea de mort

 nu-mi plange plecarea si dac-ai sa poti,

aseaza-mi pe trup crizanteme

si cat mai esti viu, sa stii ca cei morti

se bucura daca le scrii poeme...

port un surâs la-ncheietura mâinii stângi

și o tristețe ca pe un copil în pântec

iar dacă reușești să le atingi, precis

 tu le transformi în toamnă și în cântec

nostalgie

tăcerea stă la pândă în incăperea goală

ascunsă-n trupul rece de pe podea, întins

ea-și cântă nemurirea incet dintr-o vioară,

iar sunetul îngheață pe chipul clipei, stins

în fața tristei scene, eu sunt un martor mut

precum singurătatea e la priveghiul propriu

 m-așez și eu alături și cântecul i-ascult

vioara ei in suflet îmi picură cu opiu

19.09

de unde se-aude acest marș funebru

și tropotul celor ce-au scris mântuirea?

de ce nu-i tăcerea un cântec celebru

când tu ai aproape doar dumnezeirea?

iar în chemarea-i mută și făr' de ecou 

ce se înalță pe strălucitoare culmi celeste 

  de ce-ți suspenzi aripa, iubite erou?

de tot ce-i mai bun
..sau de tot ce mai este?

tăcerii din mine

din clipa de față păstrează ecoul

acesta e veșnic indemnul, secretul

ascunde-l cu tine in taină-n cavoul

in care își doarme tăcerea poetul

ingroapă-ți uitarea și timpul rămas

și fricile toate ascunde-le-n mine

păstrează-ți in suflet ecoul din glas

al vieții ce strigă, al morții ce vine..

spre ea curge totul, in ea ne-am născut
pe toți ne cuprinde la sânu-i matern
să nu-ți fie teamă de necunoscut
plecarea e spațiu și timp in etern