primul vers eşti tu.
e dupa amiaza gri de noiembrie
si ploaia te face sa poftesti la cuvintele mele
dulci
încearca să ghicescesti
dacă azi voi purta rochia roşie cu buline
dar nu te gândi la mine ca la un film
turnat într-o limbă necunoscută
pe care încerci să-l pricepi din imagini.
..................................
spuneai să nu-mi las picioarele afară
să nu-mi las vreo toamnă la întâmplare
sa nu fac lumina
lumina face rau la poezie.
nu mă mai interesează știrile şi nici de ce se claxonează in trafic
ultimul vers esti tu
apoi adorm.
[nu o să nu las toamna afară în curte,o aduc cu mine.intru pe geamuri sau pe coşul casei,poti sa ma primesti
nu am bagaje prea multe...întâmplări fabuloase, un câine schilod
autostrazi,beculetele de craciun si o fericire ce nu o pot defini.]
“Nu ma preocupa emotia estetica, nici morala, nici mesajul generos. Nu fac literatura, ci astern in aceste file o mare pasiune care altfel ar fi ramas necunoscuta, pentru bunul motiv ca pasiunile fug de lumina – lumina le omoara.” (Invitatie la Vals)
