descompunere

rupe-mă
rupe orice bucăţică din mine
aşa
nu lua în seamă ţipătul ăsta acut
e doar un produs
al vocii mele
întâi rochia de mătase
apoi continuă
cu coastele mele,
una câte una.
maxilarul,
temporalul, oricum nu-mi folosesc
iar la claviculă, te rog, cu grijă
se rupe cel mai uşor
datorită ţie, e cel mai sensibil
punct.
opreşte-te abia atunci când
n-o să-mi mai auzi ţipătul
atunci când îţi voi spune
că în sfârşit
spiritul meu e liber
sufletul meu e mai întreg
ca niciodată.
pe pământ sau
sub pământ,
totuna

in cutia craniană
primesc iar un musafir
care poartă o sutană
iar deasupra, patrafir
poate-mi spui tu cine este
eu doar presupun că vine
din alt timp
altă poveste
şi-l cunoaşte cam oricine.

dintr-un dialog cu dânsul
aflu că-i mediator
şi-ţi alină, când vrei,
plânsul
dar nu-mi e de ajutor.
cât timp scriu un acatist
dintr-o singură silabă,
dânsul spune puţin trist
mângâindu-şi a sa barbă:
"te ajută acatistul
dacă eşti nemulţumit
doar să-ţi chemi anestezistul
sufeltul ţi-e adormit!".

n-o să-l chem, dar ştii de ce?
omul şi divinitatea
se descoperă-n orice,
importantă-i libertatea!

am şi eu un dar,
probabil
de a micşora distanţe
într-un mod chiar remarcabil
insă nu semnez chitanţe!

azi îmi fac din trup un templu
şi mă-nchid pe dinăutru
ca să simt, ca de exemplu,
cât de greu este pământul,
ce uşoară e uitarea
când un nume ai rămas
sau cum poate întâmplarea
să creeze un impas.
ochii mei vor fi lumina
nevazută-n timpul vieţii
peste care-au tras cortina
elefanţii sau... poeţii
mainile-mi vor fi o pânză
de păianjen falangid
care-n lipsă de zăpadă
se inalţă pe un zid
numai gândul meu, se pare
va rămâne tot ce-a fost,
amator de explorare
chiar şi fără adăpost

îmi place să vorbesc despre-ntrebări
cam cât de mult îţi place ţie

să-mi spui,

atunci când nu mai ai ţigări

"hai să fugim şi noi în ţări stăine!

ne integrăm cu ruşii,
te asigur
şi eu

şi tu

dar şi motanul nostru

promit că nu e o problemă frigul

cât inima ne este adăpostul "

semnul de-ntrebare care
n-a avut nicicând răspuns
se tot jură că el n-are
nimanui nimic de-ascuns!
gândul,
iată, se revoltă
fiindcă-i singurul ce ştie
că-ntrebarea se dezvoltă
mai târziu în poezie!

accident matinal

intr-o dimineaţă oarbă
am scăpat
de sub căciulă
scurtul fir de aţă albă
întins
până la rotulă.
singurul ce-a observat
ai fost tu,
dar din păcate
ai privit nevinovat
stând cu mâinile la spate.
nu te cert eu pentru asta
pentru că aşa ţi-e firea
însă firul meu,
se pare
ţi-a cam încurcat privirea.

mi-am simţit atunci poemul
într-o zonă cervicală
şi-am asociat cuvântul
c-o problemă
..medicală
acum ştiu cu toţii ştirea
cum c-ai tras de fir spre tine
si mi-ai deşirat gândirea
în fragmente foarte fine.
totuşi,
am o rugăminte
pentru când înveţi să coşi,
să nu-ţi faci din ea căciulă,
rişti ca mine s-o descoşi!

tragedie

o amică mă anunţă
stând cu nasul în batistă
cum c-ar fi puţin plinuţă
şi de la o vreme-i tristă

cu figura toată plânsă
îmi şopteşte cam suav
c-o s-ajungă vreo soţie
de primar sau de zugrav

ce să-ţi fac eu ţie, dragă ?
astăzi toată lumea-i tristă
dar nu toată lumea are
creier de manichiuristă !

revolta numerelor

şoptesc la ora asta, dragii mei
cât de uşor ratez linia dreaptă
cum m-a sunat aseară cifra trei
ca să anunţe ce mă mai aşteaptă

m-a pus să îi promit că o ascult
şi că n-o întrerup pân' la final
că mi-am făcut din litere un cult
şi-mi amintesc de ea ocazional

ce a mai spus apoi nu-şi are rostul
ea singură nu poate să-nţeleagă,
doar litera-mi oferă adăpostul
iar fără ea fiinţa nu mi-e-ntreagă.

despre inimi

toate celulele mele,
se pare,
s-au transformat pe rând în inimi mici
şi toate bat din ce în ce mai tare
doar una singură, aici
îşi pune semne de-ntrebare
despre ce-ar face ea
fără artere
şi ne-ncetat suspină si mă doare
în centrul fiinţei mele
visătoare

dincolo de orice

ieri mi-am cumpărat o hartă
încercând să identific
lumea mea ce-n spate poartă
greutatea ce-o justific
scormonind-o până-n margini
şi cu cea mai fină lupă
azi constat că doar pe pagini
lumea mea un loc ocupă.
mâine o să mai verific
şi în porţia de supă
şi de n-o găsesc, rectific
lumea mea se află după

moartea cuvintelor

astăzi fluxul de cuvinte
se aşează lângă lac,
mă aşez şi eu cuminte
şi încep încet să tac.
miercuri, unele din ele
s-au pus împotriva mea
refuzând să care grele
versuri despre pielea ta
le-am împins in lac pe toate
şi-acum ţipă şi se zbat
fiindcă ştie să inoate
doar cuvantul ACROBAT.
eu refuz să le salvez ,
ele tot mai tare ţipă
de cuvinte, să fiţi siguri
n-am făcut nicicând risipă.
numai BARCĂ mai pluteşte
doar pe sine s-a salvat
hai, încearcă şi citeşte:

BARCĂ,PIELE, ACROBAT!!

de-atunci barca stă pe apă
de-atunci TU s-a inecat ..
şi-a rămas doar pielea-ţi fină
în costum de acrobat!

poezia excesivă
e o crimă pentru om
cum e seara pentru tata
ciocolata fără rom.
gândul meu puţin absent
e o crimă pentru tine
precum floarea neatentă
lângă stupul de albine.
însă cea mai mare crimă
nu-s nici eu, nici poezia
ci dorinţa mea sublimă
de-a iubi ipocrizia

desert

zborul meu ultrasecret
demaschează fară vină
gândul tău, puţin poet
pus in sacul cu făină.
oare dacă nu zburam
te gătea mama natură
si fară să vreau mâncam
cea mai bună prăjitură?

defecţiuni

ştii, aseară mi-am visat sufletul
era aşa cum l-ai văzut tu atunci
printre copacii toamnei
da, avea o nuanţă ştearsă
precum pielea mea
mergea pe o margine de geană
şi îi întreba pe trecători, speriat
dacă cunosc un ceasornicar bun.
m-a întrebat şi pe mine
cred că a înţeles din privirea mea
că singurul ceasornicar din oraşul ăsta
eşti tu

involuntar

poemul ce-ţi stă în faţă se scrie de la sine
se pare că nimic nu îl opreşte,
nici măcar paralizarea alfabetului,
bolnavii cardiaci sau

cei nouăsprezece ani ai mei

şi cu atât mai puţin mersul tău împiedicat sau
mâinile tale în visele mele

fă bine şi găseşte o modalitate prin care
să ne îmbăţisăm mai repede ideile
pentru că altfel,
de la cuvintele mele calde,
o să ţi se facă atât de frig
încât nu te mai poate incălzi
decât acel vers al meu , anume
scris cu paşi mărunţi
pe suflet

autopsie

poezia
îţi
arată
pas
cu
pas
şi
vers
cu
vers
cât
iubesc
un
sens
al
vieţii
de
la
sine
înţeles!

#

hai să dansăm in toate culorile care îţi plac ţie
muzica va fi idioată, dobitoacă de-a dreptul
de-a stângul voi fi eu, care
nu prea înţeleg presiunile din timpane

traiesc printre oameni, aici e problema

cuvintele lor, volume de aer care

mă umplu, mă umplu , mă umplu
apoi trec în sânge şi circulă haotic.
medicii îmi spun că am nevoie de ele
precum are nevoie muzica de sunet,cuşca de lei

fară legatură cu vreo lectură

cei ce cred in mine nu se numesc atei

suficient,completează şi tu sunetul asta
până nu mă atacă piraţii poeziei
vânătorii de idei