marginile mele se îndepărtează, nu ştiu
din ce motiv mă părăsesc acumprobabil câtă vreme mă numiţi om viu
se clatină căutându-şi propriul drum.
aripile mele se usucă şi cad
mai bine te-ai preface că nu vezi nimic
alunec mult mai jos de ce numeşti tu iad
şi mă întorc ..când vrei să-ţi fiu amic.
şi-atunci când ochii mei tresar, eu fug ,
iar tu mă prinzi, apoi mă pierzi definitiv..
cine a inventat prostia asta de coşciug
nu a ştiut că lumea este unul colectiv ?
... unul colectiv! Este chiar așa și chiar mai mult decât atâta:
RăspundețiȘtergereeste locul unde încape bucuria mea și bucuria ta când ne întâlnim sau când dam nas în nas cu soarta și ea ne dezvăluie un lucru fericit...
nu e numai un spatiu al minusului - deși e firesc să simti așa uneori și mai ales, acuma...
trece și asta, Ancuța... trăiește-o căci îti este dată și las-o să se ducă atunci când se duce... De fapt, traim o mică mare cu fluxuri și refluxuri și e bine să rămîi în pulsul ei... așa e natural
Iulia, îţi mulţumesc mult pentru comentariu. Cu riscul să îmi pun întrebări prosteşti, eu încă nu pot să ştiu sau să înţeleg mecanismul după care funcţionează totul, dacă ceea ce trăim ne este dat să trăim sau dacă viaţa ţine pur si simplu de întâmplare. În cazul ăsta, intâmplările nefericite, la fel ca şi cele fericite, sunt consecinţa unui lung şir de alegeri aleatorii.
RăspundețiȘtergereSau nu ştiu...
Mă sperie oricum ideea de ordine prestabilită. Te pup! Vreau să te văd, am văzut că ai amânat spectacolul pe miercurea viitoare :)
O să vorbim despre asta... Ideea e că dacă ne-a mai trimis o dată pe aici, înseamnă că mai avem treabă, în principiu cu noi înșine - că despre noi e vorba în propoziție... Înseamnă că trebuie răbdare... de aceea nu e întâmplător... ;)
RăspundețiȘtergeresugestiva imaginea ;))
RăspundețiȘtergere... Căderea în lume! - pare-mi-se că e titlul unui roman... Cine mai știe, eu am dat de mult bacul! :)))))))
RăspundețiȘtergere