azi simt în mine o prăpastie adâncă
ce-ascunde-n ea culoarea tragediei
astăzi simt inima din piept precum o stâncă
strivind fără regret chipul copilăriei
azi nu-nţeleg de ce, tu, dintr-o dată
îţi muţi rapid privirea către cer
noi toţi căutăm privirea ta curată
ascunsă printre stele ce nu pier.
şi niciodată timpul sau distanţa
nu vor schimba nimic din tot ce-a fost,
azi printre lacrimi îşi mai face loc speranţa
că ţi-ai găsit pe cerul nopţii adăpost.
îţi scriu aici pentru că ştiu că îţi plăcea să îmi citeşti blogul mereu şi pentru că probabil e singurul lucru pe care îl mai pot face pentru tine acum. simt că e insuficient şi că nu e tot ceea ce puteam face eu mai bun. e nedrept, e foarte greu pentru toţi, e trist, e tot ce tu nu meritai. nu îmi vine să cred ce se întâmplă şi nu credeam că o să ajung vreodată să scriu aşa ceva. fără să folosesc cuvinte mari, tu ştii că rămâne aici un loc special, numai al tău, locul în care s-au strâns lucrurile învăţaţe de la tine, amintiri din vacanţe... locul unui frumos trecut care ne face mândri că ai fost cu noi.
cu toată iubirea din lume,
Anca şi Victor.
ce-ascunde-n ea culoarea tragediei
astăzi simt inima din piept precum o stâncă
strivind fără regret chipul copilăriei
azi nu-nţeleg de ce, tu, dintr-o dată
îţi muţi rapid privirea către cer
noi toţi căutăm privirea ta curată
ascunsă printre stele ce nu pier.
şi niciodată timpul sau distanţa
nu vor schimba nimic din tot ce-a fost,
azi printre lacrimi îşi mai face loc speranţa
că ţi-ai găsit pe cerul nopţii adăpost.
îţi scriu aici pentru că ştiu că îţi plăcea să îmi citeşti blogul mereu şi pentru că probabil e singurul lucru pe care îl mai pot face pentru tine acum. simt că e insuficient şi că nu e tot ceea ce puteam face eu mai bun. e nedrept, e foarte greu pentru toţi, e trist, e tot ce tu nu meritai. nu îmi vine să cred ce se întâmplă şi nu credeam că o să ajung vreodată să scriu aşa ceva. fără să folosesc cuvinte mari, tu ştii că rămâne aici un loc special, numai al tău, locul în care s-au strâns lucrurile învăţaţe de la tine, amintiri din vacanţe... locul unui frumos trecut care ne face mândri că ai fost cu noi.
cu toată iubirea din lume,
Anca şi Victor.
Îmi pare rău...
RăspundețiȘtergereEști un om tare bun. Cred că ti-a spus asta...
el a fost un om şi mai bun, Iulia. un model pentru toţi :)
RăspundețiȘtergereAnca eu nu l-am cunoscut decat tangential ca si vecinul meu un an...dar atat de mult ma regasesc in povestea lor ca ma sperie si ma intristeaza profund. Noi suntem cam de-o varsta, el era cel mai mic, noi 2 78, 79 Doinita 77 el...81. Avem si noi si ei un copil de 2 ani juma. Noi si ei cu Prima Casa in acelasi bloc. Noi cu ei cu banii imprumutati pana la limita..Noi si ei am facut nuna in acelasi loc aceiasi sala..Acum doar ei trec printr-o tragedie imensa. Ce ne face pe noi sa credem ca suntem infailibili???Noi in general...De aceea uneori, rareori simt ca desi incercam orice pt Doinita faptul ca noi nu putem aduce KMD inapoi in fata blocului este...peste acceptarile mele. As vrea sa ma opresc si sa-l las sa doarma in pace, cum scrie pe cruce.De aceea am fost mai multi ieri la cimitir. Si nu putem...pur si simplu eu , o neica necunoscuta pt el, tot ce vreau e sa vina inapoi KMD sub balcon.Si el sa mearga pe bicicleta fara perdele. Si sa se auda clopotelul de la balcon. Si copiii nostri sa fie fericiti impreuna. Sa vad tricicleta Mariei in fata usii. Si pe el...cum a venit sa ma cheme ca Maria are "niste bubite" Sau sa-mi spuna ca laptele recomandat Mariei ii place. E foarte foarte nedrept. Dumnezeu vrea numai oameni extraordinari
RăspundețiȘtergere