Eu am pentru realitate o versiune a mea mult mai instabilă , mult mai predispusă emoţiilor. Iar tu, înainte de a spune ceva mai bine nu mai spune nimic. Poate avem ceva de rezolvat, ceva grav cu implicaţii ascuţite, ceva foarte evident. Vântul m-a întrebat dacă mai am de aruncat cuvinte pe stradă i-am spus că trebuie să te vad neaparat dar eu stiu ca zilele nu se numără,zilele au numărul lor şi nu pot fi încurcate.Oricum,ziceam şi eu aşa…de parcă n-aş avea destulă vină că atunci când zâmbesc te mint că mi-e bine.Dragostea ta e un oraș cu furnici și vrăbii,străzi, baruri, cartiere, limite de viteză, închisori și iluzii si nici un loc pentru mine în toate acestea.Diminetile mele se intorc acum catre nord.
Simţi?
..nervii se clatină-n vânt, nu plopul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu