te priveşte

e durere ce persistă
chiar şi dacă ies din trup
şi sunt pagini ce există
ori de câte ori
le rup
doar eu ştiu că nu contează
unghiul din care privesc
important e să nu vadă
cel de care mă feresc

sunt un ochi puţin excentric, 
ei au spus mereu aşa
sub privirea mea se-ascunde
toată libertatea ta
numai ochiul meu se-ndreaptă
către cer, zâmbind mereu
peste voi 
mai sus c-o treaptă-
două peste Dumnezeu.


eu sunt ochiul din triunghi, magic
radiez lumină
în zadar gândeşti că tragic
toată lumea mi se-nchină

n-am avut nicicând pereche
îmi sunt singur Dumnezeu
atotvăzător se pare
sunt doar eu cu gândul meu
exilat dintr-o orbită
mă priviţi prin trei pereţi
ştiu, durerea mea cumplită
v-a făcut pe toţi poeţi ! 
 

aşa a fost

o să mă îmbrac din nou în fata care rosteşte cuvinte
cuvintele, mai precis, nimic la  întâmplare
deşi
îmi place întâmplarea!
îmi plac verbele la gerunziu, pronumele personale
trenurile personale 
metaforele, vocalele (mai mult ale tale)
m-am săturat de tot ce scriu
mereu ajung la aceeaşi idee
clipă de clipă, mama,
aceeaşi femeie
de aproape nouăşpe ani

în fiecare dimineaţă acelaşi ceai
aceeaşi oră
acelaşi "ancuţa, grăbeşte-te
hai! 
întârzie mă-ta la serviciu! "
când înveţi să îţi controlezi tonul
mă anunţi.

ştii că nu agreez prea multă lume
poate aş prefera un drum numai al meu,
şi-un pas precum al tău,
lipsit de urme
să nu mă-ntrebe nimeni
unde eşti ?  
şi un alt nume sau
alt sens. - poate-mi găseşti


şi n-are nimeni nicio vină pentru tot
poate doar gândul meu ce nu-şi găseşte locul
şi caut.. şi căutând constat că pot
să părăsesc pentru o viaţă jocul.


Astăzi, din motive neelucidate încă
s-a sinucis o fată mică-n
scris!!


 
 

primavara transparenta

Îţi aminteşti amiaza cea târzie
În care nu am vrut să fiu atentă
Când ştiam bine ce urma să fie
În primăvara aia transparentă ?

Acum şi vara e tot transparentă
Şi orice anotimp e de-nţeles
Iar dacă eu sunt uneori absentă, 
Tu mă găseşti visând în orice vers.

Îţi aminteşti codiţele-mpletite
De tine-n ziua aia transparentă?
Sau zâmbetele noastre zăpăcite
Şi toata lumea ce era prezentă ?

Îmi amintesc de iarna aia rece
În care ochii tăi priveau în gol
Şi îmi  spuneau"eşti tânără,iţi trece"
...aceiaşi ochi şi azi şi-celaşi hol.

Îţi aminteşti de poza dintr-o gară
În care mă ţii strâns să nu mă pierzi, 
De frigul şi ninsoarea de afară
Ce nu contau în multe dup-amiezi?

Sau cum râdeai că mai cred încă in poveşti
Spunând  pe tonul ăla amuzant:
" Ancuţa, ce prostuţă eşti !!
Te rog să îţi revii, e enervant! " 

Şi azi când mă întorc în timp la tine
Nu s-a schimbat nimic din ce era
Îmi place primăvara, râd când vine
Ea ne-a salvat mereu de vremea rea.

ckfuckfuckfuckfu

e sâmbătă dimineaţa,
ninge
şi eu scriu
DIN CE ÎN CE MAI PROST
am 4 litere stricate pe tastatură:
f, u, c, k !! 
sau îmi caut scuzeeee

22

hai să-ţi spun ceva ce tu sigur nu ştii
şirurile astea de litere mă reprezintă
sunt pulsul meu şi când se vor opri
nu va şti nimeni dacă sunt fericită
căci nimeni nu ştie nimic despre mine
nu mă cunoaşte nici măcar poetul
nici ochii mei sau somnul greu ce vine
nu ştiu nimic, poate doar alfabetul

sinceritate

nu imi pasă de voi, n-o să-mi pese nicicând 
si viaţa ce-o trăiţi nu veţi ştii când vă trece
căci timpul vi se scurge prin vene curgând
da,voi şi-a voastră lume mă lasă veşnic rece

fragment

tu şi eu am uitat ceva important
că timpul ne trece rapid intre timp
in timp ce citeşti versul meu enervant
iar eu  hotărăsc că  aş vreasa il schimb

de vorbă cu un gând

".. dar eu vreau să trăiesc înafara cuvintelor şi aşa vreau să trăieşti şi tu. de-asta nu mai vreau să mă consum în cuvinte. nici măcar un ultim cuvânt nu-mi mai doresc, fie şi un cuvânt în care să strâng toată neputinţa mea, etc. "

ce cRimă!

acum e momentul să te urci într-un tren
oarecare
nu mai stăm de mult ghemuiţi
spate-n spate
nu mai mâncăm de mult biscuiţi
din acelaşi pachet
nu mai zâmbim de mult
nu mă mai tragi de nas
scrii din ce în ce mai prost
fă-mi o poezie din aia frumoasă
cu rimă!
şi te las

oameni urâţi > oameni frumoşi

!!!!!!!!!!!

poezie într-o ramă

vezi cuvintele astea
scrise de mine cu degetele ingheţate ? 
cuvintele astea
mici
puţin cam încurcate ?
sunt poezia pe care tu o scrii  
vine dinspre tine

şi nici măcar nu ştii,  
că nu îmi aparţine
eu doar privesc în ochii tăi
şi e acolo
în aşteptarea cititorului
absolut
cel care-i dezleagă
sensul
care cu privirea lui
descifreaza    universul.

tu mă uimeşti cum poţi să naşti copii atât de paraleli şi lunea mă uimeşti cum mori calm pe faianţă nu înţeleg cum ne priveşti fără să simţi dureri şi spui că ce simţim noi oamenii nu are importanţă!!