din suflet

Ori de câte ori vezi mesajul ăsta, aş vrea să ştii cât de mult te iubesc!

Tu ştii cum este fără mine...m-ai întâlnit 2 ani mai târziu. Eu fără tine nu ştiu cum este şi nici nu aş vrea să ştiu vreodată. La mulţi aaani!!

                    Fiecare cu vina lui, dar împreună de la 1800,             

                                                              Anca.

flashback

 Prima ninsoare mă incălzeşte mereu şi îmi aduce un anumit fel de linişte, pe care o aştept de mult. Astăzi suntem acasă doar eu şi prietenii cu patru picioruşe. Afară ninge cu fulgi mari!

o Idee

Dumnezeul meu se numeşte Idee.
el ştie că oamenii trăiesc până mor
el nu e bărbat, dar nu e nici femeie
ci este, se pare, doar un amator.
ascuns undeva intre carne şi os
el stă şi veghează absurd la o moarte
ce-ncepe de sus şi se termină-n jos
şi ne parcurge pe rând, ca pe-o carte.
pagina douăzeci. aici mă aflu eu
încerc din răsputeri, dar nu mă pot ascunde
e scris chiar în prefaţă cum că Dumnezeu
nu pare-a se teme de cifre rotunde.

5.11

- eu nu fug... doar iubesc plecând
îmi spun în timp ce te privesc

tu ştii că-mi plac cuvintele rostite-n gând
şi vezi tăcerea drept ceva firesc

despre dialog

- am re-nceput să iubesc oamenii, ştiai?
realizez lucrul ăsta in timp ce mă strigi
"băi Anca,lasă toamna...zi, îţi fac un ceai?
vreau să rămâi să-l bei cu mine-aici..."
îl fac din cuvintele noastre de ieri
cu zahăr/ fără zahăr, cum îţi place ţie
să ştii că mie-mi place cel cu mângâieri
 şi rimă-nbrăţişată, ca-ntro poezie.

octombrie

e prima dată când îmi hârâie plămânii
şi mă-nconjoară braţele singurătăţii
e toamnă, iar sfârşitul săptămânii
e doar un sentiment familiar majorităţii.

cu dialectul ei bizar, necunoscut
femeia asta goală urlă către mine
că sentimentul gri ce îl resimte-acut
nu are început, sfârşit, şi nici nu-i aparţine

eu o privesc de lângă vechiul patinoar
cu sufletul ascuns in buzunare cu fermoare
respir şi eu mai greu, păşesc mai rar
şi în tăcerea gri a toamnei, mama moare.

URGENT!! Ajutaţi un tânăr medic să salveze vieţi!

Ajutaţi un tânăr doctor să salveze vieţi! Colegul nostru Cătălin Sandu a implinit astazi 25 de ani, a absolvit pe 14 sept Medicina, cu media 9.60, fusese acceptat la o Clinică din Germania şi părea că viaţa lui merge pe un drum frumos. Până când a primit o lovitură greu de suportat: sarcom dezmoplazic intraabdominal cu celule mici, o tumora rara (200 cazuri in lume) si agresiva. Pentru tratament Catalin va pleca maine in Germania.
Nu amanati! Marti catalin trebuie sa aiba 200 000 de euro, altfel nu se poate face nimic! Zambetul sau poate fi limitat la 2 luni sau poate rezista ani! Puterea sta in mainile noastre! IMPLICA-TE si DONEAZA!
Pentru donații exista 3 conturi pe numele tatalui, Unga Raducu, BCR, sucursala Titan:
EURO: RO03RNCB0079124149020002
DOLARI: RO46RNCB0079124149020004
RON: RO30RNCB0079124149020001
SWIFT: RNCBROBU (valabil pentru ambele conturi)
Teledon ROMTELECOM: 0900 900 080 (10 eur/apel)

Pentru mai multe detalii, accesati http://drcatalinsandu.wordpress.com/

smirk

 să mă adune cineva, vă rog
din cele patru puncte cardinale
şi să purtăm apoi un dialog
cu linii curbe şi diagonale..
 deşi in geometria vieţii nu există
ieşire din abstractul ei contur
  eu ştiu că viaţa-n sine-i o artistă
   ce se exprimă violent şi prematur

***

moartea-i moartă după mine

fiindcă vezi, de la o vreme

mă tot caută prin poeme,
şi prin tot ce-mi aparţine...  

o situaţie cosmică

când visăm pe verticală
ai idee din ce cauză
face visul nostru pauză
în coloana vertebrală?

o chestiune de timp

considerând că întâmplarea vieţii
e poate răul nostru necesar
mi-am căptuşit cu ore toţi pereţii
minutul ce-a rămas,l-am pus în buzunar

acum, eu şi micuţul, în complicitate
ne pregătim de clipa ce transformă
secunda ultimă într-o eternitate
şi moartea sufeltelor, într-o uniformă

căderea

marginile mele se îndepărtează, nu ştiu

din ce motiv mă părăsesc acum
probabil câtă vreme mă numiţi om viu
se clatină căutându-şi propriul drum.
aripile mele se usucă şi cad
mai bine te-ai preface că nu vezi nimic
alunec mult mai jos de ce numeşti tu iad
şi mă întorc ..când vrei să-ţi fiu amic.
şi-atunci când ochii mei tresar, eu fug ,
iar tu mă prinzi, apoi mă pierzi definitiv..
cine a inventat prostia asta de coşciug
nu a ştiut că lumea este unul colectiv ?

pentru cineva special

azi simt în mine o prăpastie adâncă
ce-ascunde-n ea culoarea tragediei
astăzi simt inima din piept precum o stâncă
strivind fără regret chipul copilăriei
azi nu-nţeleg de ce, tu, dintr-o dată
îţi muţi rapid privirea către cer
noi toţi căutăm privirea ta curată
ascunsă printre stele ce nu pier.
şi niciodată timpul sau distanţa
nu vor schimba nimic din tot ce-a fost,
 azi printre lacrimi îşi mai face loc speranţa
că ţi-ai găsit pe cerul nopţii adăpost.



îţi scriu aici pentru că ştiu că îţi plăcea să îmi citeşti blogul mereu şi pentru că probabil e singurul lucru pe care îl mai pot face pentru tine acum. simt că e insuficient şi că nu e tot ceea ce puteam face eu mai bun.  e nedrept, e foarte greu pentru toţi, e trist, e tot ce tu nu meritai. nu îmi vine să cred ce se întâmplă şi nu credeam că o să ajung vreodată să scriu aşa ceva. fără să folosesc cuvinte mari, tu ştii că rămâne aici un loc special, numai al tău,  locul în care s-au strâns lucrurile învăţaţe de la tine, amintiri din vacanţe... locul unui frumos trecut care ne face mândri că ai fost cu noi.

                                                   cu toată iubirea din lume,
                                                                                    Anca şi Victor. 

Ancuţa s-a făcut mare

scumpii mei,

ăsta nu e genul de postare cu care v-am obişnuit, dar mi-am făcut puţin timp azi să vă scriu că nu am uitat de voi şi nici nu am dispărut de tot. o să revin în scurt timp, aşa că lipsa mea de activitate este una temporară. ieri am terminat liceul, aştept cu emoţii bacul şi admiterea şi sper să se încheie totul cu bine. ultimele zile au fost foarte frumoase. mai jos aveţi câteva imagini. voi ce mai faceţi?

                                             

    

aici se-adună totul

de-atâtea suflete greoaie şi pustii
cad fluturii şi mor întinşi pe rouă,
se prăbuşesc în lume avioane gri
şi fără nori de la o vreme plouă.
azi cade blocul nou de vis-a-vis,
ieri nişte oameni au murit visând,
de-atâtea suflete greoaie şi pustii,
 frumosul stă ascuns la mine-n gând.