şapte ani şi-ncă ceva

Când mâna-şi întinde mâna
Şi din gol loveşte gândul
Când pe cer n-apare luna
Când înghit pe loc pâmântul

Când în cerc mă-nchid eu toată
Râd şi sar de la ferestre
Lume-afară  se arată
Şi m-asculţi ca pe-o poveste,

Când doar sufletu-i acasă
Şi eu fug şi n-aş mai sta,
Când cu fruntea cad pe masă
Şi aştept să vină ea,  

Când cu capul greu de gânduri
Mă aplec să-ţi leg cuvântul
Dezlegat de-atâtea rânduri
Şi grăbit şopteşte vântul :

Eu cât crezi că mai aştept
Până îţi iei tu avântul
Să-i arunci săgeţi în piept
Şi apoi să faci pe sfântul ?

post mortem

Reţine, rar mă confesez..
M-am gândit bine-nainte
Şi aş vrea să exersez
Versul tău fără cuvinte

Gândul tău fără idei
Mersul tău fără de paşi
Uite,visele de-mi iei
Amintirea să mi-o laşi

Ia-mi păcatele mai grele
Lasă-mi doar ce se cunoaşte,
Moartea gândurilor mele
Înainte de-a se naşte...

dialog cu mâini

Ştii,ai făcut bine că ai venit.Păşeşte şi lasă-mi te rog uşa aproape deschisă.astăzi nu vreau discutăm.astăzi doar ochii vorbesc. de aici poţi vedea răsăritul căzând peste toate lucrurile - un om pe care nu-l interesează lumina dimineţii, un pom, o siluetă. te simţi singur? uite, copacul desfrunzit pe care-l vezi,o să fie plin de păsări primăvara. o fereastră şi in spatele ei ploaia,amintirile din buzunare pe care le cauţi ca un nebun oră de oră cu vârfurile degetelor subţiri,inerte,îngheţate.ai auzit cum doare râsul meu? nu te aşteptam dar ai venit aici unde totul seamănă cu tine sau poate eu asemănări îţi caut. nici eu, nici tu nu ştim cum  şi când foc şi furtună ne-au unit pentru a ne nimici reciproc doar mâinile noastre au ştiut şi au dărâmat toate podurile,au ars toate drumurile ca să împiedice  orice intoarcere
în timp.

21,23

Pentru cel mai vechi ca mine
Mai vechi decât insăşi luna
Vârsta nu ne aparţine, 
Noi ne ştim dintotdeauna.

Ăsta-i timpul, relativ
Uite-l, seamănă cu mine
Tu în el te simţi captiv
Ora stă să ţi se-nchine.

Matematică sau timp
Astăzi numărăm într-una
Şapte,paişpe, douăşunu
Pentru tine sunt totuna.

Cu mult drag,în astă noapte
Îţi urez un lucru cert..
Încă multiplii de şapte
Pe la opt fără un sfert.

Ce-a ieşit dintr-un catren
Că şi eu mă mir acuma
Dacă nu m-opresc mă tem
C-o să mă întrec cu gluma!

21. 23.12.2010

joc cu mere

Hai s-arunci cu mere-n mine
Să-mi azvârli în omoplaţi,
Mărul să se rupă-n două
Noi să stăm îmbrăţişaţi.

Să tresar,să simt durerea
Să mă rup şi eu în două
Jumătăţi ce în căderea
Lor se rup din nou in nouă.


Daca mor,tu să mă naşti
Altfel mă supăr  pe mere
Sau te plictiseşti şi caşti
 Cand sunt oarbă in cădere ?

Anunţ! :

mi-am pierdut calitatea, păstrată în colţ de ungher
să ştii că-mi doresc libertarea dar spune,cui pot să o cer?
îmi sprijină scara pereţii să urc cât mai sus către voi
să-mi dea libertatea poeţii lipsiţi de dureri şi nevoi! 

să-mi dea bucuria nebunii, să pot să ucid ce-mi doresc
să pot să-i conving şi pe unii că-n moarte e totul firesc 
cand gândul ca cercul inchide curajul să-ncerci să mai speri
când doar amintirea divide nevoi de plăceri şi dureri .

P.S :
poate că-n zilele de post, cu interesul meu boem
gândesc că nu mai are rost naşterea ta în acest poem
să ştii că iar îmi pare rău, sap grote-n cuvinte şi zac
nu ştiu de ce am aşteptat o sută de ani ca sa tac .

avânt

sap în lacrimă o treaptă
s-ating ochiul din triunghi
ce de-o viaţă mă aşteaptă
să-i simt unghiul ca un junghi!

tempo-rar

tu te miri de unde vin
dar nu poţi să înţelegi
poezia mi-e destin ,
joc cu numere întregi.
şirul de omizi în comă
mă întreabă răspicat:
are sufletul aromă 
sau gust de bicarbonat?
are viaţa ta o viaţă
de trăit şi-abandonat,
are fericirea gene
şi buze de ruinat ?
nu-mi ajunge nemurirea
şi nicicând n-aş fi aflat
de-ascunzi mările-n privire
sau iubiri de neiertat.
când îmi ceri nebănuitul
uneori eu simt din ton
nu exist, nu insista
nu exist căci trupu-i zvon!
 

adevăruri

rugăciune dinspre degetul meu mic:
el nu simte dincotro vii,
eu nici atât nu simt 
ci zic
e cel mai umil când mâna se-nchină
dar n-a ajuns să vrea nimic
pe drumuri, la ore târzii
el pipăie mărul
şi strigă:
ce te uiţi, nu ştii că eu
vreau să-i studiez cotorul ?
dar îl iert pe visător,a uitat esenţialul
că sunt însuşi Creatorul!
trec mai sus de el
şi-ncerc
să mă-ntrec cu adevărul
însă ştiu că depărtarea
îmi încearcă răzgândirea
-n
rafturi cu zei
ce mimează răcoarea.

personale

acum ia-ţi haina mai bine şi du-te,
e prea multă toamnă de-aici înainte
cine te-ndrumă pe drumuri ştiute
când noi rămânem fără cuvinte ?

indiciu

de sprijin patru pereţi pe sufletul meu tu eşti tavanul sau podeaua pe care
alunec şi cad, mă lovesc mai mereu dar nu cunosc cale de renunţare.. 
zi de zi zac aici, între patru pereţi şi m-ascund. doar tu ştii unde sunt
mă priveşti uneori,cu privirea mă-gheţi,glasul tău îl aud chiar şi de sub pământ
ca prin vis tu mă strigi,eu tresar tremurând:
cat de singur si trist e un om in mormant?

rezonanţă

in timp ce animalele toate din tine supravieţuiesc impactului adânc al furtunii inăuntrul tău
şi de spaimă îţi mănâncă ochii si numele
pe 23 octombrie oamenii incep să fie fericiţi!!

de la nord spre sud

la cercul polar
 2 000 m altitudine
te simt pe gânduri
perpendicular,
aşezat la
jumătatea distanţei dintre tine şi-adevăr
0 grade latitudine
mănânci un măr
şi spui cu atitudine:
unei vulpiţe polare ca tine
pun pariu că-i stă mai bine
aici la mine
la ecuator !

trecătoare

uşi trântite din trecut
pentru ce le mai deschizi?
pentru ce păşeşti tăcut
cu privirea în oglinzi ?
pentru ce aştepţi să vină
fericirea din senin ?
ea nu vine fară vină
şi durează prea puţin. 

Strig!!

16 SEPTEMBRIE GROAZNIC !!!!!!!!!!!!!

pentru septembrie

eu am trăit o vreme în sufletul tău mic,
mi-e greu să-ţi spun acum ce am simţit
oricum n-aş vrea să mint că era bine
când singură tu ştii cât m-ai înghesuit..

şi-am construit pereţi unde erau ruine,
am pus flori proaspete în camera de zi,
şi ti-am deschis ferestrele în zilele senine
din cand în când şi uşa,tot aşteptând să vii.

acum a venit toamna,am să plec de la tine
încui şi îţi las cheia sub preşul de la uşă
de vrei s-o laşi deschisă, să te gândeşti la mine
îţi las doar amintirea-n borcanul de cenuşă.

deşi tu ştii că-mi place să stau înghesuit
poţi să-mi aduci şi iarna, tot îi fac loc şi plec
de când mă ţii în tine eu nu am mai iubit
dar ştiu măcar de astăzi că-n lume toate trec.

?

eu sunt locul unde are loc lumea mea
da, eu sunt locul stărilor mele
veşnic nevăzut, ascuns după o stea
sunt spaţiul stâmt al întrebărilor grele
tu eşti cerul dintr-o noapte senină
tu vii din sfera răspunsurilor mele
de ce dispari în serile cu lună plină ?
de ce îţi cauţi fericirea printre stele ?

ştiu

sedusă de hazardul vieţii
mă pierd în drumul meu spre soare
ştiu ... veţi afla ulterior 
eu m-am nascut din întâmplare.
astăzi nu-mi puneţi întrebări
de când m-am hotărât să fiu, 
abia acum că nu mai sunt
eu ştiu că m-am născut târziu.

 " – Cum pot trai oamenii fara dragoste?
    – Ma intreb si eu… Se vede ca de-asta-s asa multi fumatori. " 

Ionel Teodoreanu - " Lorelei "

des-pre

ti-am golit cuvintele de sensul lor obisnuit
aripile mele te-au dus prea departe
eu nu sunt trist, de ce-ai fi trista  
cand un cuvant ne mai desparte ? 

Precum pamantul de ape,noaptea de zi 
sau viata de moarte,
suntem la o distanta de-un clipit de gene verzi
si o coperta rupta de carte.

"- An-ca ! stii, cuvintele din doua silabe se uita mai usor", spuneai candva

analiză matematică

știi că ți-am spus de-atatea ori,nu pot să te-nțeleg pe tine
tu ești o ecuație cu n necunoscute, eu sunt cuvântul
nu-mi place matematica, nu pot să-nțeleg infinitul
nici eternitatea nu o-nteleg, nici ochii tăi, nici vidul

tu nici măcar nu știi că toate cuvintele au un sens
eu nici măcar nu știu să rezolv o ecuație 
suntem două capete opuse de interval deschis
rămân ce-am fost mereu, un semn de punctuație

o mie de motive

eu nu ți-aș mai mărturisi nimic
dar fiindcă astăzi mă citești
m-am hotărât să-ți spun doar ție
tot ce nu pot scrie din mii de motive
ascunse prea bine,într-o poezie.
eu nu-ți mai arăt nimic, niciodată
căci tu vrei să-nțelegi numai ce poți
dacă cuvintele te calcă pe nervi
prietene,te sfătuiesc să fugi de toți
poemul meu este cuvântul
și-acum că ți-a intrat în ochi
clipești nebun, te zbați ca vântul
te rotești în jurul axei tale ca pământul !

moment

-De ce eşti necăjită?
-Fiindcă sunt un copil abandonat.
-Ei drăcie!
-Crezi că numai copiii în faşă pot fi abandonaţi?
-Şi cine te-a abandonat?
-Mai întâi tata, pe urmă mama, şi acum un băiat.
-Mizerabilul!
-Nu e mizerabil, e un băiat care nu mă iubeste

-E un prost.
-E unul din cele câteva milioane de proşti care nu mă iubesc.

a fi sau a privi

" Lumea pe care am văzut-o eu este, sunt sigură, mai frumoasă decât adevărata lume. " 

e cineva în orașul acesta ?

În mine s-a ascuns un oraș străin,un oraș cu oameni grăbiți și semafoare alb-negru, străzi neasfaltate și câini fără stăpân. Nici treceri de pietoni nu există - cu ce folos ? Nici măcar timpul nu trece.Nu vrea. Mi-a spus că nu are unde să îi ducă pe oamenii aștia care nu vor să călatorească, nu au amintiri din alte vieți,refuză să treacă strada, au un singur sens și ale căror tălpi nici măcar nu lasă urme.E atâta liniște că aproape ți-e somn.
E un oraș în care plouă des după-amiaza și mi-e frig si urât.Iarba gâdilă stelele și soarele numai de mine ascultă. Dacă moartea n-ar lipsi aș cunoaște și eu pe cineva în orașul meu.Aici, unii mă văd numai pe mine, alții te văd numai pe tine. Atât de bine ne suprapunem încât nimeni nu ne poate zări de-odată.Vorbesc cu tine acum, de ce dormi ? Ahh, niciodată nu am semănat mai mult !

spune-mi

Voi ştiţi ceva şi mie nu-mi spuneţi, voi ştiţi în mod sigur ceva,
Altfel mă-ntreb de mii de ani,cum de puteți trăi așa ?

Aș vrea ca cineva să-mi spună de unde vine primăvara
Cine stinge-ncet lumina atunci cand se lasă seara ?

Știe cineva să-mi spună cum apare lumea-n vis ?
Dar oare timpul cum arată ? Cum pot să-nchid un interval deschis ?
Cum de păsările zboară , cum de-nțelegi cuvintele ?
Și când eu vin  să te caut,de ce te-ascund mormintele?

clipa Acum

La prima vedere, prezentul este doar unul dintre nenumăratele momente. Fiecare zi a vieții pare să fie compusă din mii de momente în care se întâmplă diverse lucruri. Și totuși, dacă te uiți mai atent, nu există un singur moment, etern ? Nu este viața întotdeauna "momentul de față" ?
Acest moment unic - clipa Acum - este singurul factor constant din viața ta, singurul lucru de care nu ai cum să scapi. Indiferent de ce se întâmplă, indiferent de cât de mult se schimbă viața ta, un lucru e sigur : este mereu clipa Acum.
Din moment ce nu poți scăpa de această clipă, de ce să nu o întâmpini cum se cuvine, de ce să nu te împrietenesti cu ea ?
Momentul prezent este asa cum este. Întotdeauna. Poti să îl lași să fie așa cum e ?

(când liniștea vorbește)

despre ferestre

puterea inimii există  când ai o inimă de piatră(singura ce pe pamant orice ar fi rezistă ) si
o porți cu tine în buzunar înfașurată în batistă
în mersul tau  pe străzi hoinar...

iar dacă-n adâncul nopții se ivește o fereastră
luminată si pătrată roșie sau chiar albastră, 
tu izbește-o cu-a ta piatră până țăndări se transformă
și păstrează dacă poți cea mai mică din bucați. 

și atunci de recunoști moartea ce se-ascunde-n tine,
uiti încet de tot ce-a fost și-ntelegi că ce se-ntâmplă
n-a avut nicicând un rost...
eu de azi în orice seară o să-mi țin fereastra-nchisă,
luminată și albastră-n caz că o vedeți  de-afară,
să aruncați in ea inima voastră ! 

(ferestrele sufletului se deschid cu inima)

liber şi frenetic

Astăzi îmbrac rochii prea lungi si speranţe prea strâmte, fuste prea fanteziste şi realităţi desfrunzite, cămăşi prea cuminţi şi gânduri  bizare. Încerc tentaţia de a renunţa la mine fără să cer nimic în schimb şi încerc tentaţia de a cere tot şi a-mi rămâne şi eu mie, întreagă.

Nimeni nu realizează că unii oameni consumă o energie enormă doar ca să fie normali.

posibilitate

pe traiectoria glonţului te-ntâmpin grăbit
şi nu-i timp să-mi spui cuvinte la ureche,
cu aceiaşi doi ochi, cu acelaşi clipit
şopteşti despre rime ce nu au pereche.

acelaşi scris pe negrul perete scrijelit
permite simţului să fractureze lumina,
când visul stă ascuns sub pernă netrăit
când tot ce nu vedem afectează retina.

tu-ncearcă să sprijini pe umeri  fericirea
cu care-ai frânt în anotimpuri gânduri
şi-n precizia gloanţelor ce lovesc amintirea
găseşte-ţi un loc măcar printre rânduri.

Nepotrivire

Noi suntem ca un magazin de incălţăminte cu vitrine mari care expun perechi perfecte-tu stângul,eu dreptul- unde toată lumea intră, priveşte, alege, probează,defilează. Nu toţi cumpără iar pe mulţi dintre cei care cumpără îi bat apoi pantofii . Ştiai şi tu, să îţi cumperi pantofi e ca şi când ai inventa locul Faptei , să ajungi inaintea victimei, să poţi să alegi spectatorii.

nu vine nimeni

ssssstop !
cu un scrâşnet metalic se opreşte câmpul de maci
in albastrul timpului şi zbor, nu sar şi merg, alerg
şi taci
şi-ţi spun cu voce tare că astăzi mi-e mai bine
respiri si ma privesti , e tot ce poţi să faci
si mâine o s-astept să ai nevoie de mine
deşi mă mângâie patru anotimpuri de-odată
cine vine ?

de dimineaţă

-ce se intamplă când cuvintele ţi se par prea sigure ?

-păi te trezeşti de dimineaţă cu buzele muşcate

 şi-ncepi să te intrebi te întrebi de ce.

între timp

Între două respiraţii e doar timpul,suntem noi
Între pereţii mei şi-ai tăi alerg desculţ spre casă,
Între un ceai si o cafea sunt două perne moi
Între cei doi îndrăgostiţi tăcerea mă apasă.

Între galben şi albastru stă tăcut cuvântul
Între ploaie şi-o umbrelă sunt întotdeauna doi
Între câmpuri,printre gânduri, bate vântul
Între calmul meu şi-al tău stau ochii goi.

Între mâine şi acum e întotdeauna noapte
Între-o floare şi un măr descoperi nemurirea
Între somnul meu si visul tău sunt şoapte
Între mine şi-ntre tine s-a ascuns iubirea.

ce de...

De ce de ce de ce de ce de ce de ce de ce de ce de ce ?

Lipsa asta a sensului din mine,din tine si din orice

Are atata  sens ?

despre mere

Ştiai ca oamenii se nasc din mere după nouă ani ?
şi plouă afară,alerg-alerg-alerg şi-ţi spun:
mai stai in mine ! nu pot sa te hranesc acum.
aş fi vrut să pot minţi, să pot vrobi mai tare,să pot simţi
ce dacă-mi probez acum rochiile în oglinda din hol?
tu nici măcar nu stii că rochiile mele îmi acopera ranile
piept, umeri, spate, coate, genunchii ma dor
parcă ştiai că nu cu săpun se spală moartea cârpelor
care ne-au şters podelele tristeţii în care ţi-ai vârât tu
bocancii grei si murdari şi zâmbetul înşelator.
O să mă laşi slabă cu rochii enorme în garderobă.

(şi încearcă să mai dormi noaptea,s-ar putea să nu mai poţi mânca mere a doua zi )

si mai vine ?

n-am clipit,n-am respirat si n-am niciun predicat

....................................

-stai sa vezi ce s-a-ntamplat! nici nu stii cine-a plecat !
-a plecat? cine-a plecat ?
-ea, care ne-ndeparta ori de cate ori vroia
dar  tot ea ne-apropia si-a stat cu noi,si-am stat cu ea.

-si ce stii de ea, se-ntoarce ?
-nu prea stiu,dar eu n-as crede
de cand nu mai suntem trei
se face ca nu mai vede.

si chiar de-o s-o vezi acum
mai bine n-o introci din drum
si ti-am zis,nu sunt nebun
dar se-ntoarce ea oricum!

dar tu sa nu faci ca mine,
daca vrea sa vina,vine
s-o obligi nu poti, reţine
nu depinde doar de tine.

.....................................

tie iti spun in secret,
chiar de-ar fi sa fie-asa
n-au plecat nici el,nici ea
a plecat altcineva ! 

(dragostea)

all you need is to..

be gentle, be human, share your feelings, be friendly and respectful, be responsible and correct, open your heart and mind and you will find heaven on earth, heaven is so close to you if you open your eyes and soul.




"Once in his life, every man is entitled to fall madly in love with a gorgeous redhead", says Lucille Ball

stii ca..

In esenţă lucrurile sunt simple,
nu vorbesc despre cele pe care le ştii deja
dar am citit undeva că mâinile
arată schimbările în oameni,
arată grijile şi experienţele lor,
mâinile întotdeauna se schimbă,
iar ochii tai luminosi,ai mei
neschimbati
rămân aceiasi mereu.

in tacerea asta locuiesc eu

Eu am pentru realitate o versiune a mea mult mai instabilă , mult mai predispusă emoţiilor. Iar tu, înainte de a spune ceva mai bine nu mai spune nimic. Poate avem ceva de rezolvat, ceva grav cu implicaţii ascuţite, ceva foarte evident. Vântul m-a întrebat dacă mai am de aruncat cuvinte pe stradă i-am spus că trebuie să te vad neaparat dar eu stiu ca zilele nu se numără,zilele au numărul lor şi nu pot fi încurcate.Oricum,ziceam şi eu aşa…de parcă n-aş avea destulă vină că atunci când zâmbesc te mint că mi-e bine.Dragostea ta e un oraș cu furnici și vrăbii,străzi, baruri, cartiere, limite de viteză, închisori și iluzii si nici un loc pentru mine în toate acestea.Diminetile mele se intorc acum catre nord.
Simţi?
..nervii se clatină-n vânt, nu plopul.

self promotion II